Iubitul meu gamer

De ceva timp încoace m-am perfecționat în arta jocurilor. Nu că aș fi eu vreo mare jucătoare, nici vorbă, eu joc numai Cafe World si jocuri pe telefon. Însă, sunt o adevărată expertă în a asculta ce povestește al meu despre jocurile lui mult iubite. Ehe, și eu care mereu cred și zic “Ia uite, săracul, poate se chinuie în momentul ăsta să își facă tema la mate” când nu îmi răspunde pe mess. Apoi, după câteva minute de liniște asurzitoare, vorba aia, bing bing. Și ca răspuns primesc un, de exemplu, “vrei să vezi cum îmi bag un ac în ochi în Dead Space 2?”. E un sensibil cumplit, ce pot să spun mai mult de atât.

Desigur, spiritul meu împăciuitor ce a jucat numai Sims și Tetris și-a pus mâinile la ochi când a fost vorba să fiu martoră a unui Dead Space 2, la iubitul meu acasă. Stăteam liniștită, cu un pahar de suc în față, cu picioarele întinse pe boxe și mă uitam cum dragul de el, așa gingaș, împrăștia în stânga și în dreapta monstruleți cocoșați care, după ce îi împușca, se mai și dezmembrau, îi mai și călca, mai săreau lichide dubioase de colo colo. Al meu se distra teribil. Un vis, ce să mai. Mna, poate… dacă erau monștri pufoși și inofensivi și trebuia numai să gătesc pentru ei și ei să plece fericiți, cântând, poate jucam și eu. Dar cum eu sunt o persoana ghinionistă, nu există așa un joc. Așa. Și Alex era în al nouălea cer, ce le făcea el la monstruleți, tăticul monstruleților cocoșați, nu alta :D. Atâta zel, atâta concentrare, se mișcă al meu așa dibace, perspicace, cu tenacitate și multă atenție pe un hol întunecat. Mamă, și zboară numai monstruleți împușcați de el, peste tot, frate. A făcut numai monștri pe jos, ce să mai. Și pleacă de acolo și tot merge și tot merge. Și eu beam suc și când tocmai îmi ziceam în gând “ei, hai, că nu e așa rău”… al meu urlă din toate puterile. Că sărise un cocoșat din ăla în fața lui și s-a speriat. Eu mă uitam la ecran și am sărit în sus când a țipat, să mor acolo de frică. Mi-au zburat picioarele de pe boxă, sucul nu știu de ce a rămas în pahar – probabil că am puteri supranaturale și am sărit fără să îmi mișc mâinile. Dup-aia, ce credeți. Da, evident, al meu se apucă să râdă, ca ce tare poate fi jocul ăsta. Mna, am râs și eu, mai mult de Doamne ajută că nu am făcut infarct, să mă ia cu ușa de acolo.
A terminat și al meu Dead Space 2 acum, după scene pe care le-am urmărit printre degete și cu respirația tăiată. Ah, și bineînțeles, după ce am văzut cum trebuia să îi bage un ac în ochi personajului principal și după ce l-am văzut măcelărit în nenumărate rânduri. Și după ce am văzut multe membre zburând prin décor, ca na… zero gravity.

Dar nu disperați! Cutia cu jocuri nu se sfârșește, nuuu, nici pe departe. Ați auzit de CS, nu? Oh da, ce vremuri trecute… când eram în generală, în anii tinereții mele naive, toată lumea zicea headshot, headshot, această lozincă adolescentină. Eu știam că CS e ăla de te plimbi cu un cuțit sau un pistol sau o bâtă (deh, fiecare după posibilități, păi nu?) și încerci să faci headshot headshot ăla. Ei, acum, al meu joacă Bunny Hop. Mamă, când am auzit că joacă un joc ce conține cuvântul iepuraș, am făcut awwww în sinea mea și am zis “ia uite mă, ce iubit sensibil și drăguț am”. Needless to say, cât de dezamăgită am fost când am realizat că nu era niciun iepuraș acolo.

Tot când am mai fost la el, al meu juca Bunny Hop. Și tot încerca el să sară, să își bată recordul personal. Și tot încerca al meu de zor acolo, mamă, și eu mă uitam la el și la monitor și beam suc liniștită, gândindu-mă că, ce bine că e un CS în care nu trebuie să se împuște - știți, spiritul meu împăciuitor se făcea auzit. Și al meu se tot urca și tot mergea și tot sărea. Și eu mă uitam atentă la ce făcea, chiar îmi place să mă uit la jocul ăsta. Nu de alta, dar nu e niciun risc să apară un monstruleț urâțel din senin pe mijlocul ecranului și să scoată niște sunete nepământene și sonorul să fie dat tare. Ahh, eram așa fericită că e un joc ce nu promovează violența, că trebuie numai să sară. Că pot să beau liniștită suc și să și mănânc ceva, fără să îmi stea în gât sau să mă înec și să mor :)). Și era așa liniște, nu se împușca nimeni, nu murea niciun monstru. “DOUĂSUTE-TREIJNOUĂĂĂĂĂ”, strigă dragul meu Alex, când tocmai reușise să sară 239 de metri, stabilind un nou record personal. De asemenea, și eu am stabilit un nou record personal, la cât de multă înălțime pot atinge cu o singură sperietură de pe scaun, de asemenea, cât de multă bătăi de inimă pot avea pe minut.

Ce pot spune. Al meu e un gamer desăvârșit, care se dedică trup și suflet. Își petrece atâtea ore la un joc și se implică atât de tare. Nu trebuie să vă mai spun când juca Tetris la școală și uita să mă anunțe să nu mai stau să îl aștept de la informatică, sau cât de dedicat este la Tanoth sau cum juca Angry Birds și mă punea și pe mine să joc și apoi se uita dezamăgit la mine și îmi zicea trist “De ce nu știi și tu să joci ca mine?”. Din păcate, de Farmville nu am mai auzit de ceva timp… Iubitul meu fermier a rămas doar într-o postare de pe blog, nu și în viața reală. Însă, iubitul meu gamer dăinuiește. Păi ce pana mea, nu degeaba a omorât atâția monștri, a distrus Marker-ul și a ajuns și la Mario Room!