sâmbătă, 16 martie 2013

Crezi că știi multe despre viață ?

Totul a început o dată cu Parkour. După câțiva ani de practică mi s-au deschis ochii. Am început să văd lumea așa cum e ea. Am învățat să o apreciez. Am învățat să nu mai fiu un ignorant. Am învățat să am încredere în mine. Să conștientizez de ce sunt în stare. De orice. Oricine în lumea asta are puterea de a fi exact cine vrea să fie. E greu de crezut, dar nu e imposibil. Lumea începe să spună lucruri pe care nu le înțelege, să vorbească aiurea, să urască, să caute motive, argumente slabe doar pentru a nu fi de acord cu mine. De ce ? Pentru că așa e lumea. Nu cred că Dumnezeu ar fi vrut să fie așa. Dar uite că e. E rea. Lumea e rea. Toți oamenii sunt răi. În cine te poți încrede ? Poate că nici măcar în tine. Și totuși. Există oameni buni. Există oameni răi care greșesc și care își realizează greșelile. Oameni care regretă. Mă întreb cum e să fii un om rău. Oare știu deja ? Oare ?

Am văzut trei filme consecutiv. Trei filme absolut mindfucking. Seven Pounds, The Pursuit of Happyness și 127 Hours. În ordinea vizionării. Aceste filme au ceva de transmis. Aceste filme arată ceva. Sunt genul de filme bune, din care oamenii pot învăța. Problema e că oamenii sunt ignoranți. Ei nu vor învăța. Eu am recunoscut lucrurile pe care eu însumi le-am învățat cu ceva timp în urmă. Dacă mă uitam acum câțiva ani la aceste filme, înainte să fii început povestea cu Parkour-ul, probabil că nici eu nu aș fi fost conștient de ele. Dar, fiindcă eu deja am învățat ce e de învățat, o să vă ajut și pe voi să învățați ce contează în viață. V-am spus despre aceste filme, voi vorbi puțin mai în detaliu despre fiecare, dar atât și nimic mai mult. Vreau doar ca voi, cei care citesc bucățica asta de text de aici, să vă uitați la filmele astea trei și să FIȚI ATENȚI. Vă rog.

Seven Pounds. Toată lumea plătește pentru propriile păcate. Nimic nu rămâne la o parte, în umbră. Orice acțiune este urmată de reacțiune mai devreme sau mai târziu. Fiți atenți la ce faceți. Aveți grijă. „Chestiile” nu se întâmplă doar în filme. Shit's real. Trăim într-o lume oarbă, în care oamenii nu văd mai departe de vârfurile pantofilor. E trist. Ar trebui să fii conștient că în orice moment ceva se poate întâmpla. Oricând ! Poți să te împiedici să cazi, poate să dea o mașină peste tine, poți să cazi într-un canal, poți fi înjunghiat, împușcat, poți să câștigi la lotto, poți să devii astronaut, poți să devii vedetă (una mai bună decât ce e în prezent, să sperăm). Orice se poate întâmpla. Așa că fii atent ! Fii atent la ce se întâmplă în jurul tău. Analizează, judecă, nu greși. Pe cât posibil încearcă să nu faci greșeli. Analizează-te pe tine însuți, vezi ce nu e bine, vezi ce trebuie să repari, ce defecte ai. Să nu cazi în patima viciilor, nu te lăsa prins în mrejele diavolului. Ai grijă ! Atunci când greșești, asumă-ți responsabilitatea, nu fugi, nu fi laș.

The Pursuit of Happyness. Nu o lua razna. Păstrează-ți întotdeuna calmul și judecă situația cât mai bine. Nu te pripi. Nu înceta să visezi. Orice e posibil. Orice se poate DACĂ VREI. Și ai face bine să vrei, altfel o să regreți mai târziu. Muncește și nu te da bătut. Speră până în ultima clipă. Nu te mai gândi la ce cred oamenii despre tine. Dă-i dracu pe toți. TU contezi acum. Tu și cei care merită. Învață să te bucuri de viață, de clipele de fericire, oricât de scurte sau rare ar fi ele. Apreaciază-le. Uită-te ACUM în fața ta și gândește-te ce vezi. Gândește-te cât de fascinat e tot ceea ce cuprinzi tu acum în aria ta vizuală. Sunt atâtea lucruri pe care le vezi acum, care sunt atât de incredibile, atât de complexe, cum e posibil ? Cum e posibil să existe ceea ce vezi tu în momentul ăsta ? Cum a reușit omenirea să creeze toate aceste lucruri. Cât de geniali putem fi ? Și dacă noi suntem atât de geniali cât de puternic este Dumnezeu, care ne-a creat pe noi ? Apreciază ceea ce ai, apreciază lumea, Pământul, totul. Este o minune ceea ce trăiești.

127 Hours. A crede că „ție nu ți se poate întâmpla” e cea mai mare prostie pe care poți s-o faci. Am zis asta mai sus și o spun iarăși: shit happenes ! Indiferent dacă acest shit e bun sau rău. Sunteți în stare de orice. Situațiile disperate duc la măsuri disperate. Cineva va face chiar și imposibilul pentru a se salva pe sine sau persoana iubită. Ține minte că ești mai puternic decât pari. Ține minte că nu ești slab, așa că nu fi slab ! Niciodată să nu fii slab. Nu uita de ce ești în stare, nu-ți pierde încrederea în tine. Nu greși. Fii atent ! Spun asta din nou. Incearcă să reduci la un cât mai minim numărul de situații din viață în care ai ocazia să împingi limitele corpului și minții tale. Rămâi concentrat și nu fă decizii pripite.

Nu căutați despre aceste filme, nu vă uitați la trailere, doar descărcați-le și uitați-vă la ele. Nici nu mai contează că pirateria e ilegală. Nu omorâți pe nimeni. Producătorii ăia nu sunt chiar muritori de foame, așa că nu le plângeți de milă. Sunteți voi care n-aveți bani să dați pe un film și sunt alții și mai și. Piratați fără de grijă. Uitați-vă la filmele astea trei și nu-mi doresc decât ca voi să fii înțeles ceva. Pace.

Ah și nu tratați acest articol doar ca pe o înșiruire de cuvinte. Vă rog. Fiți atenți la ce scriu și încercați să gândiți în profunzime. Nu sunt clișee.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu